Travel south until your skin turns brown

It takes a lot of courage to release the familiar and seemingly secure, to embrace the new. But there is no real security in what is no longer meaningful. There is more security in the adventurous and exciting, for in movement there is life, and in change there is power.

- Alan Cohen

Cand veti citi aceasta postare, eu voi fi in vazduh, un Icar mai prudent, avantat spre soare. Am decis sa las totul in urma, sedentarism, vise incatusate, regrete, dezamagiri, temeri, amanari, si sa incerc din nou. Acum poate voi fi indeajuns de puternica sa lupt pentru viata pe care mi-l doresc. O viata mai plina de frumos, de descoperiri, de sens. O viata in care sa-mi folosesc mai mult potentialul, sa creez, sa invat, sa indraznesc, sa ofer. Si ce alt loc poate fi mai potrivit decat taramul florentin, care a incurajat atatia artisti. Poate ca moleculele geniului lor inca mai pot fi respirate, poate ca pe colinele unduioase ale Toscanei rodesc mai bine samburii creativitatii. Plec, intr-o mana cu geamantanul mai mult plin cu carti decat cu haine, in cealalta mana cu motanelul. Plec spre dimineti insorite, invaluite in abur de cafea, dimineti in care am de gand sa alerg si sa inot, sa pedalez pe stradele pavate cu piatra cubica. Plec spre seri petrecute pictand, mesterind, sau petrecand clipe tihnite cu cei dragi. Clipe pe care le voi impartasi aici :) 

La inceput, va fi putin liniste aici, insa, dupa un timp, promit sa revin cu imagini si intamplari mult mai interesante. Aveti grija de voi si de frumosul din voi! :-*

o suta de zile dupa copilarie

Sau "Sto dney posle detstva", un film rus din 1975. Cu imagini superbe, adolescenti frumosi, plin de vara si de candoare. Ca sa nu dezvalui intreaga poveste, voi reda un fragment din descrierea pe care o face unul din personaje Mona Lisei. Mi se pare ca rezuma perfect subiectul: "Vedeti voi... va veni un timp... De obicei se intampla pe neasteptate. Vei vedea dintr-o data raul, arborii si fata, si felul in care ea zambeste. Si, desi le-ai vazut de mii de ori pana acum, vei fi dintr-o data surprins de cat de neimaginat de frumoase sunt acea fata, acei arbori si acel rau, si felul in care fata zambeste. De obicei, asta inseamna ca te-ai indragostit."

Filmul poate fi descarcat de aici, subtitrarea in engleza de aici (are o usoara intarziere fata de film, dar cu VLC se poate corecta), sau poate fi vazut pe YouTube, cu tot cu subtitrare.

lazy sunday

In tara libelulelor. Verzi, albastre, turquoise, batand aerul cald de vara cu miscari inegale, dupa un model stiut numai de ele. Ochiuri de apa cu pestisori alb-argintii si cate un mormoloc nisipiu. Explorand insula, observam ici colo petice de nisip pline de pestisori sidefii. Sunt cu sutele. Au avut apa cat sa eclozeze, dar caldurile din ultimele saptamani au secat-o iar ei au ramas cu ochii atintiti spre cer. 

"La fata stihiei
pestii s-aduna,
cu ochii întorsi
se uita la luna.

Suveici de aur,
mici zei de apa,
luând sfatul lunii
învata sa taca."

(L. Blaga ) 

Ne zgariem genunchii prin tufe de mure, cu fructe rare, prea acre in mijloc de iunie. De cealalta parte a insulei, unde raul curge vijelios, vantul bate cu putere iar apa e prea rece pentru scaldat. Surprind o egreta mergand agale pe prundis, dar, vigilenta, isi ia zborul inainte de a o fotografia. Raman singura cu chirele de balta si, in timp ce le admir taria cu care infrunta vantul, scrutand apa dupa pesti, ma intreb daca acestia le ajung pentru a compensa efortul.
Caldura ne toarna plumb in tample, pleoapele se ingreuneaza. Tolanita pe patura, ma feresc cu bratul de razele filtrate prin frunzis si ma simt ca in "Picnic at Hanging Rock". Oare, daca ne lasam prada somnului, insula ne va fermeca si ne va atrage in cotloane pierdute de lume? Imi asum riscul. Nu mi-as dori sa fiu nicaieri altundeva.

unspeakably alone...

Decizii importante, schimbari majore... Asta e exact sentimentul pe care il am acum... 

To be continued.

one day

Intr-o zi, casa mea va arata asa...

 

Fotografii de Brie Williams.

stiri din gradina bunicii

Regret ca va fi vanduta, acum ca bunica mea nu mai e. O adevarata oaza pe o strada prafuita si murdara, pe care eu o numesc Micul Afganistan. Nu voi uita nicicand vara ploioasa in care am locuit aici. Copacii cu scoarta innegrita de umezeala, plini de iedera de un verde iradiant, leaganul improvizat din parul batran, unde pictam si ascultam Mireille Mathieu, merele dulci-acrisoare, puzderia de melci, agrisele care-ti strepezeau dintii, tufele gigantice de caprifoi, pisicile trecand in goana (sora-mea obisnuia sa spuna ca poti comunica cu ele, daca in timp ce miauni te gandesti la ce le spui), gradinita de ierburi mediterane (substitut al gradinii visate de mama), bujorii, narcisele, zambilele, lalelele batute, lacramioarele (descendente ale unor lacramioare gigantice de padure), bondarii, noptile in care ascultam Radio Cultural sau citeam pana spre dimineata, sertarele pline de vederi si martisoare, pe care le pradam cu sora mea, fotoliul galben, lampa cu lalele, iepurasii din copilarie, carora le dadeam rostopasca, invartita de dovleac. Si cate si mai cate.

noaptea muzeelor

Cu intarziere :)

Muzeul Satului:

Muzeul National de Istorie:

Expozitie avand ca tema comunismul. Prima imagine reprezinta o locuinta din acea epoca. Am recunoscut multe obiecte, mai ales discurile de vinil, pe care inca le mai am.

Tezaurul. Teribil de emotionant sa il vezi pe viu! Secole de istorie expuse intr-o singura incapere...

Am vazut la Roma Columna lui Traian, dar nu indeajuns de aproape incat sa observ cat de detaliat si expresiv sunt redate cele doua razboaie daco-romane. Impresionant!

Si... cireasa de pe tort: Cimitirul Bellu. Din pacate prea intuneric si prea aglomerat ca sa fac fotografii de calitate. Dar o atmosfera aparte, in mod sigur. Aria lui Bach, cantata de un cvartet de coarde, alei marginite de candele, parfumul florilor de castan, cer instelat si multa melancolie.